Dezbaterile din plenul Senatului, legate de stabilirea ordinii de zi si a discutiilor pe marginea Regulamentului, duc la frictiuni permanente intre parlamentari.
In cadrul sedintei de ieri, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a cerut personalului tehnic sa stranga toate cartelele de vot de la pupitrele unde senatorii nu erau prezenti in sala. Democratul Radu Berceanu, profitand de absenta colegului din stanga sa, a luat initiativa de a vota in locul acestuia. Gestul prezidentiabilului la scaunul de lider al Camerei Superioare a Parlamentului nu a scapat Opozitiei. Peremistul Gheorghe Funar (foto) a reclamat situatia in plenul Senatului. „Mi se pare incredibil sa candidezi la functia de presedinte al Senatului si sa furi la vot!“, s-a indignat liderul PRM. (N.P.)