Presedintele Traian Basescu s-a dovedit partinitor atunci cand a participat alaturi de reprezentantii PD la Congresul PPE, a declarat sambata deputatul PC Bogdan Ciuca. "Nu mi se pare corect ca presedintele unei tari, indiferent cum se cheama acesta, sa se manifeste partinitor fata de un partid politic, indiferent cum se cheama acel partid politic. ßtim cate critici a primit Ion Iliescu in momentul in care a aparut la diverse manifestari ale PSD-ului, inainte, dar si in timpul campaniei electorale (din 2004 - n.r.)", a comentat purtatorul de cuvant al PC.
In opinia sa, daca Traian Basescu doreste sa se dovedeasca un bun presedinte, ar trebui sa participe si la manifestarile internationale unde sunt invitate si celelalte partide, inclusiv cele din Opozitie. "Presedintele Romaniei este presedinte pentru toate partidele, si asta inseamna ca va trebui sa fie prezent si atunci cand liberalii europeni vor avea un congres, si la Internationala Socialista, la care vor fi prezenti socialistii romani. Ori la toti, ori la nimeni. Trebuie sa fie echilibrat si echidistant in relatia cu toate partidele politice", considera deputatul PC.

PSD protesteaza vehement

In acelasi timp, PSD protesteaza vehement fata de participarea presedintelui la reuniunea PPE de la Roma. "Presedintele Romaniei a demonstrat prin aceasta atitudine ca a ramas presedintele Partidului Democrat si ca nu reprezinta interesele tuturor cetatenilor tarii. Traian Basescu a incalcat legea pentru a sprijini Partidul Democrat intr-un moment in care nu sunt primiti in nici o familie europeana. Expresia disperarii care ii caracterizeaza acum pe reprezentantii PD este plasarea siglei partidului lor pe steagul national, fapt care pune Romania intr-o situatie penibila. PSD pune la indoiala afirmatia lui Traian Basescu privind calitatea sa de invitat la aceasta reuniune si considera ca presedintele a depasit limitele diplomatiei, auto-invitandu-se la acest eveniment", se arata intr-un comunicat al PSD.