Markó Béla vrea sa fie consultat in cadrul coalitiei
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 26 Ianuarie 2005
475
Liderul UDMR, Markó Béla, a declarat ieri ca este nemultumit de faptul ca unii lideri ai coalitiei au facut aprecieri cu privire la modificarea regulamentelor de functionare a Camerelor, fara sa se fi consultat si cu UDMR.
“Nu este bine ca intr-o coalitie sa se faca declaratii de presa inainte sa te corelezi cu partenerii tai, cel putin in cazurile importante, majore. Iar Regulamentul de conducere a Camerei este o problema majora“, a precizat liderul UDMR. Markó Béla a adaugat ca “deocamdata exista o scuza - lipsa unui protocol de functionare. Dar peste cateva zile, aceasta scuza nu va mai functiona“ si a precizat ca documentul va fi semnat in cursul acestei saptamani.
Intrebat daca va sustine Alianta D.A. PNL-PD in demersurile de inlocuire din functie a presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, liderul UDMR a spus ca problema va fi discutata in cadrul coalitiei.