Legea ANI a fost adoptata ieri, de Senat, in cadrul sesiunii extraordinare, cu 78 de voturi "pentru" si o abtinere, urmand sa mearga la promulgare.
Senatorii au respins in plen amendamentul depus de senatorii UNPR la Legea ANI si admis de comisiile competente prin care se elimina din actul normativ prevederea prin care liderii sindicali erau obligati sa-si declare averile si interesele. Senatul este in acest caz for decizional. Deputatii adoptasera si ei saptamana trecuta Legea Agentiei Nationale de Integritate, cu 204 voturi pentru, doua impotriva si doua abtineri. Camera revenise la vechea forma a Legii ANI, asa cum fusese transmisa catre Senat, inainte de a fi declarata neconstitutionala. S-au reintrodus in actul normativ comisiile de ancheta de pe langa Curtile de Apel. De asemenea, in formularele privind declaratiile de avere demnitarii va trebui sa treaca nu doar conturile, imobilele si terenurile, ci si bijuteriile si cardurile de credit. In plus, in declaratiile de interese vor figura, asa cum a cerut presedintele Basescu in cererea de reexaminare adresata parlamentului, contractele din bani publici.
Lupi Albi - Un caine deosebit pentru familia ta! Lupi albi cu pedigree, microcip, carnet de sanatate, vaccinuri la zi plus cadouri de plecare! Va asteptam!
Sanatatea familiei dumneavoastra se afla in grija farmaciei online spiterie.ro oferindu-va produse din toata gama farmaceutica. Comenzi online, livrare imediata.